E cel mai greu post pe care il scriu, urma a anxietatii mele a amestecului de dorinte din mintea mea, a unui trup prea nebun si a ta....e numai vina ta.. a ochilor tai si a vocii, nu ai nimik ce noi nu avem..nimik decat ca esti tu..poate delirul., poate indiferenta...cati nu ne condamna ca abandonam linistea nebuniei....vietile le abandonam clipelor si apoi in fond la nenorocul nostru abandonam clipele in prada sortii....?
Nu te am abandonat iluzie nici o clipa..am tresaltat de cand te am vazut prima oara iluzie..nici nu stiam ,,ce,, esti prea bine...mi am spus va trece..poate a si trecut deja...dar chiar de trece pofta de ceva dulce...regimul auster al propriei noastre minti ne aduce din nou aici...poftind..ce stiu... stiu ceilalti decat despre poftele lor.?.mai dulci sau mai amare...orisicat am nega ca parte a fiintei noastre nu e decat salbaticie....adevarul e ca azi...sunt fiinta primara....si mai primar k oricand(si nu vb de d-l Scripcaru:))ma intreb ....daca te am ascuns mult timp in taceri si nu ai disparut...?daca am maturat ramasintele mintii ,,murdare,, am dat cu mopul si nu am facut decat sa te ravasesc in mine.?daca te am lasat altora pt ca nu am avut curaj.......ce mai ramane de facut?....
